Spravodaj

ŞtiriŞtiriînapoitipărire

"La graniţe, ne dezvoltăm împreună", în cadrul Zilei CE

Ziua Cooperării Europene este în 21 septembrie 2012 şl va fi sărbătorită în toată Europa şi în ţările vecine pentru prima dată. Evenimentele legate de aceasta vor avea loc în cursul săptămânii 17-23 septembrie şi chiar cu câteva zile înainte şi după. Scopul campaniei, care are sloganul "La graniţe, ne dezvoltăm împreună! ", este de a sărbători realizările cooperării dintre regiuni şi ţări europene.
Programul de cooperare transfrontalieră ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina vă invită să fiţi alături de noi  în sărbătorirea cu o atenţie deosebită a realizărilor  din  proiectele transfrontaliere  ENPI implementate între Ungaria, Slovacia, România şi Ucraina.
O serie de evenimente ale proiect elor vor avea loc în cadrul Programului  de cooperare transfrontalieră ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina începând din 13 septembrie, sub umbrela Zilei CE adresându-se unui public larg, inclusiv copiilor si familiilor din toată teritoriile eligibile ale celor patru ţări participante.
Va  fi încărcat în curând.Programul Zilelor deschise şi evenimentor  interactive ale proiectelor,  cu indicarea exactă a locurilor de  desfăşurare si datelor
Până atunci vă face cunoscute doar câteva exemple dintr-o  gamă largă de evenimente locale interactive de proiect:

  • Conferinţa de lansare în cadrul proiectului intitulat "Reţea integrată de rute turistice de biciclete de-a lungul frontierei ucraineano-maghiare" în Ujgorod (UA)
  • Târgul inovaţiei pentru antreprenori în Ujgorod (UA)
  • Introducerea meseriilor tradiţionale, în Sátoraljaújhely (HU)
  • "Slovenska veselytsa", festival de folclor și dansuri tradiţionale slovace în Piața Teatrului Dramatic Regional, Ujgorod (UA)
  • Introducerea  în cadrul unei unităţi şcolare a conştientizării de mediu-sănătate, şi de promovare a sănătăţii, care conţine o casă de jocuri  ECO în Nyíregyháza (HU)
  • Meci de fotbal în satul Drienica (SK)
  • Proiectul intitulat "Reducerea deşeurilor prin compostare - popularizarea compostării în Transcarpatia şi Szabolcs-Szatmár-Bereg" participând  la festivalul local în Csenger (HU)
  • Conferinţa internaţională ştiinţifică şi de practică despre"Modalităţile de îmbunătăţire a eficienţei cooperării transfrontaliere la noua graniţă de est a UE" în Stara Lesna (SK)
  • "Săptămâna europeană a mobilităţii în Carpaţi" în Mukacevo (UA)

Vă rugăm să reţineţi că lista nu este încă finalizată şi în continuare evenimente posibile sunt încă în curs de negociere.

Video publicitar de promovare este deja disponibil pe canalul  YouTube al Zilei  Cooperării Europene , în limba engleză.

Pentru mai multe informaţii şi o listă detaliată a evenimentelor locale şi exemple de proiecte de cooperare, vizitaţi www.ecday.eu.

"La graniţe, să ne dezvoltăm împreună!"


Seminar privind managementul proiectelor la Satu Mare – 17.04.2014

Detalii »

COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Cooperării Europene 2013

HUSKROUA_Press_Release_EC_Day_RO.pdf Detalii »

"Frontiere deschise pentru urşi" în Maramureş

La Baia Mare, în data de 25 septembrie se va face promovarea proiectului “ Frontiere deschise pentru urşi în Carpaţii dintre România şi Ucraina”, de către WWF... Detalii »

ZIUA COOPERĂRII EUROPENE ÎN JUDEŢUL SATU MARE

La Satu Mare, în data de 27 septembrie  pe scena amplasată în Muzeul Judeţean Satu Mare ne vom bucura de muzică în cadrul unui concert susţinut de tineri artisti... Detalii »

Prime Minister's Office Hungary

Ministerstvo výstavby a regionálneho rozvoja SR

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL)

Міністерствo економіки України

Széchenyi Programiroda