Este în curs de desfăşurare procesul de evaluare a 260 de proiecte depuse în cadrul celei de-a doua sesiuni de propuneri a a Programului de cooperare transfrontalieră ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina.Descrierea detaliată a procesului de evaluare este accesibilă la former news din Decembrie 2010.
Valoarea totală a finanţării solicitate de aplicanţi prin propunerile de proiecte depuse se apropie de 100 milioane EUR, sumă care reprezintă de şapte ori valoarea fondurilor ENPI alocate în cadrul celei de-a doua solicitări.
Numărul propunerilor de proiecte împărţite în funcţie de Măsuri este ilustrată de următoarea diagramă:
Următorul grafic prezintă împărţirea fondurilor ENPI solicitate în funcţie de Măsuri:
Măsura cea mai de interes s-a dovedit a fi 4.1 ‘Cooperare instituţională’ atrăgând cel mai mare număr de propuneri de proiecte (78), urmată de 4.2. ‘Cooperare people-to-people, la scară mică’(50) şi 1.1 ‘Dezvoltarea armonizată a turismului’(47). Totuşi, luând în considerare valoarea solicitată pentru finanţare, ponderea cea mai mare (29%) o reprezintă solicitările în domeniul protecţiei mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, datorită anvergurii mai mari a acestor acţiuni.
Momentan, este în derulare verificarea administrativă şi a eligibilităţii (Etapa 1), care este efectuată de Secretariatul Tehnic Comun. Evaluatorii externi selectaţi vor realiza evaluarea calitativă a cererilor de finanţare (Etapa 2). Pe baza evaluării acestora, Comitetele de Selecţie a Proiectelor vor discuta propunerile de proiecte iar Comitetul Comun de Monitorizare va lua decizia finală asupra proiectelor ce urmează a fi aprobate respectiv a sumelor acordate acestora ca şi finanţare nerambursabilă. Decizia finală asupra proiectelor selectate este aşteptată în Iunie/Iulie 2011.
Următoarea Solicitare pentru propuneri a Programului de Cooperare Transfrontalieră ENPI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina va fi lansată în vara anului 2011; pachetul Aplicantului va fi accesibil şi se va putea descărca de pe website-ul Programului.