În data de 15 decembrie a.c, începând cu ora 11.00, în Sala de Conferinţe a Centrul de Instruire şi Marketing, al Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, (Baia Mare, Aleea Expoziţiei Nr. 5) vor fi semnate, în România, primele contracte de grant cu beneficiari români, finanţate prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat.
Contractele din cadrul acestui program sunt primele semnate la nivel European din cele 13 programe care există la nivelul acestui Instrument.
Din 47 de proiecte câştigătoare 16 au parteneri din România şi în cadrul acestora 5 au parteneri lider semnatar al contractului de grant.
Contractele de grant finanţează propunerile de proiecte depuse de către instituţiile eligibile din judeţele Satu Mare şi Maramureş, cu ocazia primului apel lansat la nivelul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013.
Contractele respective se adresează dezvoltării cooperării instituţionale dintre România, Ucraina şi Ungaria în domeniul cultural, educaţional, al combaterii fenomenelor infracţionale şi al ocupării forţei de muncă în zonele eligibile ale programului: România - judeţele Satu Mare şi Maramureş, Ucraina - regiunile Zakarpatska şi Ivano Frankivska, Ungaria- judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Borsod-Abaúj-Zemplén.
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013 este un program de cooperare teritorială, finanţat prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat, care sprijină intensificarea cooperării şi dezvoltarea zonei de graniţă eligibile dintre statele membre UE - Ungaria, Slovacia şi România şi Ucraina, în domeniile dezvoltării economice, turismului, protecţiei mediului, educaţiei şi cooperării instituţionaleşi culturale.
La nivelul acestui program, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îndeplineşte rolul de Autoritate Naţională - co-partener al Agenţiei Naţionale de Dezvoltare din Ungaria, care are calitatea de Autoritate Comună de Management.