Spravodaj

ŞtiriŞtiriînapoitipărire

Peste 270 de propuneri de proiecte au fost primite în cadrul celei de-a doua sesiuni de propuneri Informarea solicitanţilor privind stadiul actual al procesului de evaluare

Cea de-a doua sesiune de propuneri de proiecte din cadrul  Programului  de cooperare transfrontalieră ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina a fost închisă la 26 octombrie 2010. Fonduri ENPI în valoare de 14 milioane EUR au fost accesibile în cadrul celui de-al doilea apel pentru sprijinul parteneriatului fără frontiere.

Momentan, este în derulare controlul administrativ şi de eligibilitate (Etapa 1), al proiectelor depuse în cadrul celui de-al doilea Apel de propuneri, efectuat  de Secretariatul Tehnic Comun. În caz de incertitudini sau  informaţii neclare rezultate din Formularul de Aplicare şi anexele sale sau datorate lipsei documentelor support, STC  va invita Aplicanţii să depună în termenul-limită stabilit o clarificare sau documentul/(ele)-lipsă. Această înştiinţare este aşteptată a fi trimisă la jumătatea lunii Februarie 2011.
Pe baza rezultatelor sesiunii de deschidere şi a controlului administrative şi de eligibilitate, Comitetele de Selecţie a Proiectelor vor fi convocate (un CSP pe Prioritate) să recomande propunerile pentru evaluare ulterioară sau respingere. După aprobarea de către Autoritatea Comună de Management, lista propunerilor de proiecte recomandate pentru evaluare ulterioară sau respingere va fi înaintată Comitetului Comun de Monitorizare pentru aprobare.

La sfârşitul etapei 1, care este aşteptat la sfârşitul lunii Martie/ Aprilie, STC va anunţa Aplicanţii printr-o scrisoare oficială asupra următoarelor:
 
- Dacă aplicarea lor a fost sau nu depusă la timp;
- Informându-I asupra numărului de referinţă ce le-a fost alocat;
- Dacă aplicarea lor a îndeplinit toate criteriile administrative şi de eligibiltate şi
- Dacă aplicarea lor a fost recomandată pentru evaluare ulterioară;
- Dacă a fost exclusă de la evaluare ulterioară, motivele respingerii vor vi menţionate.

Evaluatorii externi selectaţi vor realiza evaluarea calitativă a formularelor de aplicare (Etapa 2). Pe baza evaluării date de aceştia Comitetele de Selecţie a Proiectelor vor discuta propunerile de proiecte iar Comitetul  Comun de Monitorizare va lua decizia finală asupra proiectelor  aprobate şi sumei acordate acestora.
Decizia finală asupra proiectelor selectate este  aşteptată în cel de-al doilea trimestru din 2011.

Implementarea proiectelor aprobate  va putea începe după semnarea contractelor de grant, planificată să înceapă din vara anului 2011.
 


Seminar privind managementul proiectelor la Satu Mare – 17.04.2014

Detalii »

COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Cooperării Europene 2013

HUSKROUA_Press_Release_EC_Day_RO.pdf Detalii »

"Frontiere deschise pentru urşi" în Maramureş

La Baia Mare, în data de 25 septembrie se va face promovarea proiectului “ Frontiere deschise pentru urşi în Carpaţii dintre România şi Ucraina”, de către WWF... Detalii »

ZIUA COOPERĂRII EUROPENE ÎN JUDEŢUL SATU MARE

La Satu Mare, în data de 27 septembrie  pe scena amplasată în Muzeul Judeţean Satu Mare ne vom bucura de muzică în cadrul unui concert susţinut de tineri artisti... Detalii »

Prime Minister's Office Hungary

Ministerstvo výstavby a regionálneho rozvoja SR

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL)

Міністерствo економіки України

Széchenyi Programiroda